Consumul de alcoool numitorul comun al dosarelor penale întocmite de poliţişti

politie-rutiera-falticeni-etilotest

foto – arhivă

Au riscat şi vor da socoteală pentru că au combinat alcoolul cu volanul. Cel puţini patru conducători auto care au fost opriţi în trafic în ultimele 24 de ore s-au ales cu dosare penale pentru că au consumat băuturi alcoolice înainte de a conduce.

IPJ Suceava a mediatizat în acest sens cazurile înregistrate miercuri, 20 ianuarie, pe raza localităţilor Vicovu de Sus, Râşca (două situaţii), Ilişeşti, Arbore.

În ultimul caz, s-a produs un eveniment rutier, în care a fost implicat şi un căruţaş din comuna Arbore. Un tânăr, conducător auto, nu a văzut atelajul poziţionat oblic pe carosabil şi nu a putut evita impactul cu acesta. Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru căruţaş.

Anunțuri