Cultură

Ziua Culturii Naționale – Simona Brădățan a câștigat marele premiu al Concursului “Floare Albastră”

22Peste 50 de elevi din Fălticeni au recitat poeziile poetului național Mihai Eminescu cu ocazia primei ediții a Concursului de recitare “Floare Albastră”, organizat în cadrul evenimentului Ziua Culturii Naționale.

Juriul concursului, format din profesorii Neculai Sturzu, Constantin Bulboacă, Viorica Bența, Mihaela Acatrinei și preotul Liviu Mihăilă, a avut o misiune grea pentru departajarea recitatorilor. S-au acordat diplome și cărți pentru mențiuni și concurenții clasați pe primele trei locuri, mulți la număr, iar Simona Brădățan, elevă a Colegiului Național “Nicu Gane”, a obținut marele premiu, în valoare de 500 de lei.

Ziua Culturii Naționale, eveniment organizat de Asociația Fălticeni Cultural, în parteneriat cu Primăria Fălticeni, s-a desfășurat în sala de spectacole a Centrului Cultural “Grigore Vasiliu Birlic”. Programul a debutat cu proiecția filmului “Un bulgăre de humă” și a continuat cu Concursul de recitare din lirica eminesciană „Floare Albastră”. Ziua s-a încheiat cu un spectacol extraordinar susținut de: Trupa de teatru Birlic (cu o inedită prezentare a Luceafărului), folkiștii Mateiana Anechiforesei, Paul Adrian Tihan, Ştefania Iacob, poetul Sorin Poclitaru, profosorul Constantin Bulboacă, profesoara Viorica Bența și  cantautoarea Maria Gheorghiu, invitatul special al serii.

Vezi GALERIE  FOTO

Alex Săvescu