Monumentul grănicerilor din Fălticeni: Simbol al vitejiei și credinței soldatului român (I)

statuia-granicerul-din-falticeni

Atestat documentar încă din perioada medievală, Fălticeniul este cu adevărat un reper pentru cultura românească, în principal prin numărul mare de personalităţi care s-au format şi care au creat aici. Totodată, orașul a jucat, de-a lungul timpului, un rol administrativ important în regiune, dar şi unul strategic, aflându-se în imediata apropiere a Bucovinei, răpită prin înşelăciune Moldovei de către Austria în 1775.

În primul război mondial, prin poziţia sa geografică extrem de favorabilă, aflându-se la mai puţin de 30 km de Suceava, oraşul de pe Șomuz, cel mai important aflat lângă poarta de intrare prin sudul Bucovinei austriece, putea fi utilizat cu uşurinţă, atât de armata română, cât şi de aliatul acesteia, Rusia, în scopul de a iniţia, de aici, acţiuni militare importante pe direcţiile est – vest şi sud – nord. A fost, prin urmare, martorul unor evenimente militare deosebite.

Unul dintre cele mai importante evenimente, păstrat până în prezent la loc de mare cinste în amintirile fălticenenilor, a fost Lupta de la Spătăreşti, declanşată pe fondul „marii defecţiuni ruse” de la sfârşitul anului 1917, când foştii mari aliaţi din est au abandonat linia frontului, nu au mai respectat ordinele superiorilor, au săvârşit jafuri şi crime la adresa populaţiei paşnice, bolşevitizându-se în totalitate.

Intenţiile trupelor ruseşti de a părăsi frontul înarmate şi a se deplasa către diferite regiuni sau zone locuite de ruşi şi nu numai, pentru a instaura anarhia şi a îndepărta autorităţile legitime s-au lovit de opoziţia fermă a armatei române. Astfel s-a ajuns destul de repede la adevărate lupte  precum cele de la Galaţi, Spătăreşti şi Mihăileni.

Lupta de la Spătăreşti ocupă, aşadar, un loc aparte, deoarece forţele angajate au fost în defavoarea românilor într-un raport zdrobitor de 10 la 1, efectivele fiind între 8.000 – 10.000 de ruşi şi 500 – 800 de militari români. Prin marea victorie a românilor au fost salvate de la distrugere în principal oraşul Fălticeni, dar şi partea de sud a Bucovinei împreună cu numeroase alte zone locuite de români aflate pe direcţiile probabile de retragere a trupelor ruseşti.

Desfăşurarea propriu-zisă a evenimentelor a fost anunţată de reţinerea, în apropierea Fălticenilor, a unor militari ruşi bolşevetizaţi, rătăciţi de unitatea lor, de către o patrulă românească aparţinând Regimentului 16 Dorobanţi din Fălticeni.

În urma informaţiilor obţinute de la aceşti militari ruşi a rezultat că în zonă urmau să sosească numeroase trupe ruseşti aparţinând Corpului 2 Armată, comandat de soldatul Selepin şi avându-l ca şef de Stat Major pe măcelarul evreu Moina Podolski, pentru a se deplasa spre Bucovina cu intenţia „(…) să se unească cu alt corp de armată de a lor ca de acolo să înceapă operaţiunile lor criminale; să cuprindă Ţara până la Iaşi, să detroneze pe Rege şi să omoare pe demnitarii statului şi ale armatei noastre”, precum făcuseră cu aceea a statului rusesc, „(…) jefuind în acelaşi timp avutul tuturor şi dărâmând şi arzând oraşele şi satele (…) astfel, ca să facă din Moldova doar un petec pe care să-l coase cu uşurinţă la marea lor republică sovietică (…).”

Lupta de la Spătăreşti, în care a fost implicat doar Batalionul 3 al Regimentului 2 Grăniceri (celelalte batalioane asigurau paza interioară la Piatra Neamţ şi Galaţi) şi un escadron de cavalerie, comandate de colonelul Rădulescu Dumitru (ulterior avansat general), a avut loc în noaptea de 14/15 ianuarie 1918 (27/28 ianuarie 1918 stil nou) împotriva trupelor ruseşti concentrate în localităţile Costeşti, Dumbrăviţa şi Spătăreşti.

Este de reţinut faptul că nu a fost posibilă intervenţia iniţială a Regimentului 16 Dorobanţi cu reşedinţa în Fălticeni deoarece majoritatea efectivelor sale erau deja angajate într-o serie de lupte sporadice cu trupele ruseşti la Miroslăveşti, Brăteşti, Soci, Moţca, Paşcani, Sodomeni ş.a.

Regimentul 2 Grăniceri românesc, sosit la Fălticeni ca urmare aplicării unor măsuri de pază împotriva efectelor disoluţiei trupelor ruse de pe frontul moldovenesc, care apăra linia Şoldăneşti-Ciumuleşti-Fântâna Mare-Bogdăneşti, pentru a avea sub control drumul spre Baia şi Cornu Luncii, a avut în cele aproximativ 12 ore cât a durat lupta, pierderi în oameni de 14 morţi (Mircioiu Ioan, Grănişteanu Ioan, Caloianu Sava, Chirilă Iordache, Paraschiv Petre, Voicu Haralambie, Ionescu Constantin, Panţâru (?), Nistor Teodor, Gomei Vasile şi Pascu Stanciu în total 11, trei, pe care însă nu am reuşit să-i identificăm, decedând ulterior la spital în urma rănilor grave), 28 – 32 de răniţi grav şi 55 de răniţi uşor (majoritatea dintre aceştia au fost îngrijiţi în Spitalul „Stamate” din Fălticeni”).

Pe de altă parte, ruşii, au avut pierderi mult mai mari: după unele surse între 150 şi 200 de morţi şi dispăruţi (80 dintre aceştia au fost îngropaţi de grănicerii români) şi aproximativ 500 de răniţi.

În cele 5 zile cât a ţinut dezarmarea, s-au confiscat de la trupele ruse: 4.010 puşti, 74 de mitraliere, 84 de tunuri, 158 de chesoane, 1.343 de baionete, 400 de săbii, 1.070 de revolvere, 3 ante-tunuri, 2 afete, 13.082 de proiectile, 1.865 de focoase, 116 ţevi de rezervă mitralieră, 2.369 de raniţe, 194 de cutii cartuşe, 1.200 de cutii benzi mitralieră, 5 lăzi dinamită, 15 aparate telefonice, 32 de bobine sârmă de telefon, o etuvă şi 3 bucătării.

Dintre ofiţerii Regimentului 2 Grăniceri care s-au remarcat în bătălie îi amintim pe: maiorul Loghin Constantin, căpitanul Poenaru Alexandru, locotenentul Pavelescu Gheorghe, sublocotenenţii Ionescu Constantin, Nicolae Gheorghe, Mazilu Gheorghe, Pascu Dumitru, ş.a.

Militarii români morţi au fost înhumaţi în cimitirul Tâmpeşti şi în cel de la a Târgu – Frumos. În amintirea lor şi „(…) pentru comemorarea strălucitei izbânzi, repurtată (…) de Regimentul 2 Grăniceri la 14/15 ianuarie 1918, contra copleşitorului număr de bolşevici ruşi (…)” s-a avut în atenţie, încă din acele momente, ridicare unui monument.

Ilie Nuțu

Anunțuri