Zile de primăvară la sfârșit de decembrie: Copaci înfloriți la Fălticeni și temperaturi de 20 grade Celsius

mar-inflorit-falticeni

Iarna nu pare să mai fie deloc sezonul rece. Cel puțin în perioada Crăciunului un aer de primăvară adia peste tot orașul. Localnicii au profitat din plin de vremea caldă și însorită, au ieșit în parc, la plimbare sau în centrul civic.

Pe esplanada ”Nada Florilor” grătarele sfârâiau așa cum se întâmplă la zilele orașului. Oamenii au servit mici, cârnați și alte bunătăți, ca după post. Alții au ales să îi bucure pe copii cu o plimbare în trenuleț sau în carusel.

În cele trei zile de sărbătoare temperaturile maxime au oscilat între 17 și 20 grade Celsius. Au fost cele mai calde zile de Crăciun. La propriu. Valorice termice, deosebit de ridicate pentru această perioadă, corespund celor din luna aprilie.

Vremea neobişnuit de caldă din această iarnă a schimbat ritmul naturii.

Meterologii spun că zilele acestea s-au înregistrat temperaturi cu 15 grade mai mari decât cele normale pentru sfârşitul lunii decembrie. Nu-i de mirarea că natura și-a schimbat ritmul firesc. Unii arborii au înmugurit, iar salcâmul și castanul aproape că au dat în floare.

În grădinile câtorva fălticeneni mărul și liliacul au înflorit. Unui alt localnic i-a rodit căpșunul chiar de Crăciun. Apicultorii spun că schimbările climatice au făcut ca albinele să iasă din hibernare, situație cu care nu s-au confruntat niciodată.

Ultima zi caldă de iarnă a fost ieri, 28 decembrie, când termometrele au indicat 17 grade Celsius la Fălticeni. Vremea revine la normal începând de astăzi. Temperaturile se vor răci gradual spre Anul Nou când sunt anunțate temperaturi de până la minus 5 grade Celsius.

Rudy Hödl
Anunțuri