Colindele vechi și vocile angelice au răsunat duminică seara la ultimul concert al Coralei ”Leon Băncilă” din acest an

corala-leon-bancila

Manifestare de suflet în ultima zi de Crăciun. Duminică seara, fălticenenii au fost invitați la concertul susținut de Corala ”Leon Băncilă” la Muzeul de Artă ”Ion Irimescu”. Pentru că a fost ultima apariție în public din acest an, vocaliștii conduși de dirijoarea Angela Focșa s-au prezentat în fața audienței cu un buchet de colinde vechi, dar și tradiționale.

Evenimentul plănuit în ultima zi de Crăciun a suscitat interesul localnicilor.

Intrarea a fost liberă așa că cei care au ajuns mai târziu cu greu și-a găsit un loc liber. Holul muzeului s-a dovedit neîncăpător pentru cele 150 de persoane care au asistat la un regal al cântecelor laice aflate pe portativul interferențelor culturale și religioase.

Colindele vechi și vocile angelice ale Coralei ”Leon Bancilă” au răsunat timp de 30 minute. Au produs vibrații în suflete și au smuls aplauzele spectatorilor. Pentru a-i conferi și un caracter spiritual mai accentuat manifestării muzicale, fiecare nouă interpretare muzicală era introdusă printr-o recenzie literară.

Concertul s-a încheiat cu un scurt recital, pe aceiași tematică muzicală, semnat de Mateiana Anechiforesei și un buchet de colinde tradiționale interpretate de profesorul de muzică Marius Dăscălescu acompaniat de trei copiii.

Rudy Hödl

Anunțuri