Un fălticenean s-a urcat beat la volan și a rupt un indicator rutier

accident-spital-falticeni-1

Bachus sucește mințile șoferilor. Este și cazul fălticeneanului Vasile Onea care, deși consumase băuturi alcoolice, s-a hotărât să urce la volan că să-și rezolve, înainte de Crăciun, unele treburi personale. Numai că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din trafic.

Localnicul și-a încheiat călătoria la bordul unei Dacii 1310 mai rapid decât și-ar fi închipuit. Aflat pe strada Nicolae Beldiceanu, în dreptul Colegiului ”Mihai Băcescu”, bărbatul de 58 de ani, virase la stânga spre strada Mihai Eminescu.

Manevra l-a dat de gol pe șoferul care apreciase greșit traiectoria mașinii. Vehiculul a intrat pe trotuarul de lângă Spitalul Municipal Fălticeni și a distrus indicatorul rutier care permitea oprirea și staționarea doar ambulanțelor. Din fericire în acel moment pe trotuar nu se afla nici un pieton.

Incidentul s-a petrecut la ora 15.45.

La sosirea echipajului de poliție, conducătorul auto și-a cerut scuze și le-a mărturisit cu sinceritate oamenilor legii că a servit ”ceva”.

După măsurarea alcoolemiei, rezultatul nu i-a mai mirat pe lucrătorii biroului rutier. Bărbatul de 58 de ani avea o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit IPJ Suceava, șoferul fălticenean Vasile Onea s-a ales cu dosar penal pentru conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice.

Reclame

Doi adolescenți din Fălticeni au văzut moartea cu ochii după ce au consumat substanțe etnobotanice

consumator-etnobotanice-falticeni

 

Au luat totul ca pe o distracție. Teribilismul sau pur şi simplu curiozitatea avea să-i coste scump pe doi adolescenți din Fălticeni care au căzut în capcana etnobotanicelor. Ei au fost la un pas de moarte după ce au luat acest tip de substanțe încadrate la categoria droguri psihoactive ilegale.

Efectele consumului de halucinogene au apărut imediat: un tânăr în vârstă de 15 ani s-a prăbușit pe carosabil, iar celălalt, în vârstă de 16 ani, căzuse pe trotuar.

S-a întâmplat pe 22 decembrie, în jurul orei 20.30, pe strada Ana Ipătescu, în apropiere de parcarea aflată în spatele Bibliotecii Municipale, la intersecția cu strada Nicu Gane.

Câțiva oameni care treceau prin zonă i-au văzut pe cei doi tineri care s-au prăbușit la pământ. Ei au sunat la 112 și au anunțat cele întâmplate.

Un echipaj din cadrul SMURD Fălticeni s-a deplasat imediat la locul incidentului. Băiatul de 15 ani a fost găsit în stare de inconștiență, în timp ce prietenul acestuia, în vârstă de 16 ani, se afla în stare de agitaţie psihomotorie, asociată cu tremor și stări confuzionale.

Paramedicii le-au acordat primul ajutor, adolescentul de 16 ani revenindu-și în scurt timp. În timp ce paramedicii se ocupau de băiatul în vârstă de 15 ani, adolescentul de 16 ani și-a dat seama că ar putea ajunge pe mâna polițiștilor și a fugit de la fața locului.

Martorii oculari spun că, inițial, grupul consumatorilor de substanțe psihoactive era format din cinci persoane, toți bărbați.

Adolescentul de 15 ani a fost adus la Spitalul Municipal Fălticeni în comă de gradul III, iar acum este în afara oricărui pericol. După ce și-a revenit, tânărul le-a mărturisit medicilor că el și câțiva prieteni au consumat etnobotanice.

Rudy Hödl

consum-etnobotanice-falticeni-4

Învăţământul fălticenean reprezentat la o vizită de studiu în Finlanda

PARTICIPANTELE DIN ROMANIA SI SPANIA-TURKUÎn perioada 6-11 decembrie 2015, a avut loc, în Finlanda (la Turku şi Jyvaskyla),  Vizita de studiu pentru factori de decizie în domeniile educaţie şcolară şi VET, cu tema  „Management, leadership and cooperation in secondary education (general education and VET)”, program organizat de Agenţia Erasmus din Finlanda (CIMO), fiind finanţat prin Programul Erasmus+, acţiunea TCA. Scopul acestei vizite de studiu a fost  împărtăşirea exemplelor de bună practică, prin promovarea dialogului la nivel european pe subiecte legate de leadership în educaţie şi crearea şi promovarea de parteneriate strategice Erasmus+ pe tema vizitei de studiu.

Participanţii prezenţi în cadrul acestei vizite de studiu au fost directori de licee VET şi şcoli gimnaziale din aproape toate ţările din Uniunea Europeană, precum şi reprezentanţi ai Ministerelor Educaţiei şi coordonatori de programe Erasmus+ de la Agenţiile Naţionale din diverse ţări. Din România au fost prezenţi doar patru specialişti, selectaţi de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare din Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi anume Mihaela Poroch (VET), Colegiul Tehnic de Transport şi Construcţii – Iaşi, Simona Nora Negru (SE), Şcoala Gimnazială – Ghindeni (Dolj), Claudia Suseanu (VET), Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – Fălticeni, Mihaela Mihăilescu (SE), Şcoala Gimnazială 1 – Independenţa (Galaţi).

În agenda de lucru a vizitei de studiu, au avut loc activităţi de mare interes, precum Seminarul din Helsinki, organizat de  Agenţia Naţională din Finlanda – CIMO (Centre for International Mobility), în care invitaţii au putut descoperi modul în care se realizează educaţia în Finlanda. După acest seminar, participanţii au fost împărţiţi în două grupe, ce şi-au desfăşurat activitatea în locaţii diferite, Claudia Suseanu (VET), directorul Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” – Fălticeni şi Mihaela Mihăilescu (SE), Şcoala Gimnazială 1 – Independenţa (Galaţi) participând la activităţile din localitatea Turku.

De-a lungul întregii vizite de studiu, participanţii au intrat în contact direct cu  sistemul de învăţământ liceal şi VET din Turku, descoperind competenţele cheie ale directorilor şi profesorilor din învăţământul liceal şi VET din Finlanda, strategiile de leadership şi management la nivelul şcolii, traseele de formare individualizate ale elevilor, de consiliere şi îndrumare şi modul în care se realizează tranziţia de la învăţământ liceal/VET la învăţământul universitar. Pentru partenerii sosiţi din celelalte ţări ale Uniunii Europene, noul curriculum în învăţământul liceal /VET şi cooperarea cu agenţii economici în VET, precum şi metodologia de susţinere a examenelor finale în învăţământul liceal/VET, au reprezentat lucruri noi şi au prezentat un real interes în vederea implementării acestora şi în sistemul de învăţământ în alte ţări europene.

Claudia Suseanu, „Participarea la Vizita de studiu pentru factori de decizie în domeniile educaţie şcolară şi VET, din Finlanda, finanţată de către Comisia Europeană prin Programul Erasmus+,  a fost o experienţa extrem de utilă în activitatea mea managerială pentru că a reprezentat: un schimb de experienţa cu colegi din alte şcoli europene, pentru că am învăţat unii de la alţii,  am împărtăşit altor şcoli experienţa noastră, ceea ce a contribuit la consolidarea unei imagini pozitive a României în Europa, pentru promovarea dialogului intercultural, reprezentând o cale de a ne raporta la performanţele altor şcoli şi a învăţa din ele”, ne-a declarat prof. Claudia Suseanu.

Alex Săvescu

Accident rutier în comuna Vadu Moldovei: Patru persoane au fost rănite după ce un autoturism s-a izbit într-un stâlp

accident_rutier
Necaz chiar în ajunul Crăciunului. Mai multe persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a izbit într-un stâlp. Accidentul s-a petrecut în această dimineață la ora 5, în comuna Vadu Moldovei.

Potrivit primelor informații, mașina a părăsit carosabilul pe fondul neantenției șoferului.

La sosirea echipajelor de intervenție persoanele accidentate nu erau încarcerate. Patru ocupanți ai mașinii au fost răniți, aceștia fiind transportați pentru îngrijiri la Spitalul Municipal Fălticeni. Printre victime se află și un copil.

Victimele au fost preluate de două echipaje ale SAJ și SMURD.

Rudy Hödl