Din caietul dirigintelui

nastaca elena

foto – facebook.com/nastaca.elena

Atunci şi acum. Prin 2003, cu noua clasă – Elena, Ciprian, Florentina, Claudia, Cosmin, Sabina, Igor, Cerceluş. Interni, navetişti şi favoriţii sorţii, orăşenii. Elena vine cu bicicleta de la Râşca. Pe vreme bună sau rea, călită în ploaie şi vânt, ajunge prima, parchează sub nucul ocrotitor şi-şi întâmpină cu zâmbet colegii. Prezentă la excursia de pe Rarău, activă în contemplarea şi explicarea celor şapte minuni ale lumii antice la ora deschisă de dirigenţie.

Oare de pe atunci a încolţit în ea gândul de a călători? Da, familia ei venise acasă la tata, rădăcinile materne fiind în ţinutul moţilor. Fraţi mulţi şi uniţi care s-au sprijinit unul pe altul. Sora mai mare i-a „adoptat” pe rând la Timişoara. Şi pe Elena, şi pe Maria, şi pe Angela, şi pe Ciprian.

Elena, ca şi ceilalţi, a revenit în ani, bucurându-ne cu realizările profesionale. Cu studii de marcheting şi calculatoare, bine ancorată în viaţă, a peregrinat pe drumuri europene, încolţindu-i îndrăzneţul gând al străbaterii mapamondului. Şi-a stabilit itinerariul şi spre sfârşitul lui 2014 a început călătoria peste mări şi ţări, cu siguranţă, nu ultima.

A străbătut continente poposind în Marele Canion, dar şi la Las Vegas sau Los Angeles, pe acoperişurile din New York şi de la Pentagon, în Mexic, Argentina sau Brazilia, la Honolulu şi în Hawaii, făcându-şi pretutindeni prieteni. Pe face book o încuraja pe mama îngrijorată: Nu sunt singură, mamă. Sunt cu lumea întreagă. Sunt cu prietenii mei de pretutindeni. Pe plaja nemărginită din Hawaii a simţit că toţi ai ei sunt cu ea şi a scris emoţionată şi mândră numele NĂSTACĂ pe întinderea de nisip, semnătura exploratorilor familiei sale pe care-i purta în adâncimile sufletului şi care-o însoţeau pretutindeni. Dezinhibată, luptătoare, cool, totdeauna cu steagul românesc drept simbol al identităţii sale, a urcat pe Marele Zid, şi-a mângâiat privirile pe imensele terase de orez, a călătorit 21 de ore în tren spre Beijing cu mască, îngrijorată pentru sănătatea Pământului, a învăţat medicină chinezească şi a făcut voluntariat, a admirat templele, şi-a făcut prieteni, îmbogăţindu-şi experienţa de viaţă. La Nara, în Laos, apoi în Tailanda şi-a folosit preţios timpul. A făcut zece săptămâni curs intensiv de masaj terapeutic Thai, a învăţat să prepare „mingi” fierbinţi din plante medicinale orientale pentru a vindeca tensiunea musculară, a făcut masaj caritabil şi s-a convins că are mâini magice de terapist. Intuiesc faptul că va populariza şi va aplica şi la noi cele învăţate. A primit lecţii de viaţă, a practicat boxul, a fost captivată de surfing, a făcut sarmale şi ouă roşii de Paşti în casele unor prieteni.

În Japonia, La Kyoto, Tokyo sau Kobe, pe muntele Fuji, înfăşurată tot în steagul românesc, a dormit la 3250 m înălţime. Jurnalul consemnează CouchSurfing, costuri, locaţii în hostel, hotel, restaurante, pieţe, noutăţi gastronomice, voluntariat în spitale, azile, şcoli, munca de ospătăriţă. Absoarbe ca un burete tot ce o interesează, comunică, stă de vorbă, câştigă noi prieteni, îşi scrie jurnalul, face fotografii, acumulează şi asimilează lecţia vieţii. Pragmatic, şi-a pregătit devenirea în spiritul transeuropean al multiculturalismului.

La sfârşit de octombrie 2015 s-a întors  mai bogată şi mai înţeleaptă. Spectacolul lumii face parte din şcoala vieţii ca şi în cazul Paulei Veselovschi, o altă gănistă din aceeaşi familie de spirite, absolventă în 2001 şi care, instinctiv, poate i-a transmis darul şi dorul călătoriilor în lume. În dialog cu sine şi cu ceilalţi, Elena a străbătut o suită de trasee pe care le-a raportat la România Frumoasă,la Timişoara şi alte locaţii dovedind că imposibilul este posibil. Şi când te gândeşti că unii trăiesc gratis iar alţii degeaba!

Elena s-a mişcat dezinvolt justificându-şi existenţa şi rezistenţa. Cetăţean al lumii, având cultura dialogului, fin companion, având carisma fără de care nu-i uşor să răzbaţi, a dus în lume mesajul frumuseţilor româneşti. Ambasadoarea noastră a făcut primul popas după întoarcere la Râşca pentru a-şi îmbrăţişa mama şi sora mezină. A revenit şi-n curtea unde-şi parca bicicleta. Mi-a împărtăşit bucuria de a fi mai bogată în experienţa de viaţă. M-a îmbogăţit şi pe mine reamintindu-mi de pregătirea orei cu cele şapte minuni ale lumii. Dar şi de minunea pe care a trăit-o. Cred că de atunci a pornit gândul călătoriilor sale.

Din punctul zero al inimii dintr-o zi a şcolarităţii la Colegiul „Nicu Gane”.

        Sorin Gafencu

Reclame

Echilibru

Ca să câştige unii /  Să piardă vor fi mulţi…
Ca să rămână unii /  Să plece vor fi mulţi…
Ca să trăiască unii /  Să moară vor fi mulţi…
Ca să mănânce unii /  Să rabde vor fi mulţi…
Ca să se-nalţe unii /  Să cadă vor fi mulţi…
Ca să vorbească unii /  Să tacă vor fi mulţi…
Ca să câştige unii /  Să piardă vor fi mulţi…
Ca să rămână unii /  Să plece vor fi mulţi…
Ca să trăiască unii /  Să moară vor fi mulţi…
Ca să mănânce unii /  Să rabde vor fi mulţi…
Ca să se-nalţe unii /  Să cadă vor fi mulţi…
Ca să vorbească unii /  Să tacă vor fi mulţi…
Să mă citească unii /  Sper şi eu, printre mulţi
Mihai Horga

De la legendă şi mit la adevăr ştiinţific

nicu_gane_1În amfiteatrul Colegiului Național “Nicu Gane”, un grup de inimoşi elevi din clasa a XII-a F au demonstrat un adevăr posibil şi au rezolvat o dilemă: legendele şi miturile pot sta la temelia unor realităţi istorice, ştiinţifice ori tehnice. În fond, deplasarea covorului fermecat, zborul calului năzdrăvan cu viteza vântului sau a gândului, călătoria spre tărâmul tinereţii veşnice, toate şi multe altele au anticipat fundamentele gândirii ştiinţifice, ale inventivităţii şi ale creativităţii.

Tema proiectului – Cum ar fi putut Arhimede să aprindă corăbiile romane – a avut componentă multidisciplinară: istorie, matematică, fizică, chimie, tehnologie, informatică, literatură, mitologie. Ne-am organizat echipa la sugestiile domnilor profesori. Documentare şi apoi muncă riguroasă. Am realizat părţile în Word, PowerPoint şi, în final, am susţinut public proiectul.

Arhimede, cea mai strălucită minte a antichităţii, a fost şi un nemaipomenit strateg militar, inginer şi executor al maşinilor de război care ar fi pregătit cu precizie ştiinţifică şi tehnică oglinzile care să aprindă corăbiile comandantului roman Marcellus în anul 212 î.e.n.. Negreşit că arma lui a fost lentila convergentă. Se poate ca scuturile din bronz şi cupru, fin polizate, să fi putut concentra razele soarelui. Acestea ar fi acţionat colectiv ca o oglindă parabolică sau ca un cuptor solar.

De altfel, problema a stat în atenţia comunităţii ştiinţifice internaţionale. Raportul dintre aproapele şi departele, respectiv distanţa oglindă–ecran sau soldat–corabie a fost calculată cu maximă precizie în 1973 de către filosoful grec Sakkos ce a reuşit experimentul. Fizicianul grec a folosit 70 de soldaţi echipaţi cu câte o oglindă metalică de cupru cu dimensiunile: 90×150 cm2 ce au dirijat fasciculul luminos reflectat spre o copie a unei corăbii de lemn aflată la 200 metri de mal, ceea ce a dus la aprinderea corăbiei în câteva secunde.

Cealaltă ipoteza că 392 de soldaţi echipaţi cu oglinzi plane ar fi trimis fascicule luminoase concentrate în aceeaşi zonă aprinzând corăbiile am demonstrat-o prin calcul matematic având cauzalitate fizică şi motivaţie chimică.

Victoria s-a datorat capacităţii militare a savantului siracuzian. Soarta lui Arhimede a fost însă tragică. În neorânduiala de după victorie, romanii au pătruns în cetate. Marcellus a ordonat ca savantul să fie protejat, dar un soldat, nedându-şi seama de valoarea bătrânului ce făcea o demonstraţie pe nisip, l-a ucis pe cel ce-şi apăra cercetarea: non tangere circulos meos!

Vicleşugul Calului Troian a dus la distrugerea Troiei. Barbaria romanului a adus moarte celei mai luminate minţi a antichităţii. Şi totuşi, câte şi câte invenţii de la Arhimede a moştenit omenirea: legile fundamentale ale pârghiilor şi scripeţilor, legile de bază ale hidrostaticii şi plutirii corpurilor, roata dinţată, şurubul fără sfârşit şi catapulta. Părinte al mecanicii având contribuţii majore în statică, matematician, astronom, filosof, inginer, strateg militar şi figură ilustră a antichităţii.

Demonstraţia noastră este doar un punct de vedere pe care îi puteţi îmbrăţişa sau căuta alte explicaţii sau cauzalităţi. În euforia momentului şi a demonstraţiei noastre, avem tăria de a striga Evrika!, noi, cei din clasa a XII-a F, încurajaţi de profesorii noştri Liliana Oniciuc şi Sorin Gafencu, după care semnăm cu gratitudine: Bobu Vasilica Carmen, Brădăţanu Mădălina, Gogu Loredana, Guţă Roxana, Moroşanu Theodora Ruxandra, Pavăl Andreea, Pavăl Laura, Tanasă Mădălina, Tanasă Sorina şi Murariu Vlad, mulţumind asistenţei formate din elevii claselor a X-a F, a X-a G, a XI-a C, şi a XII-a G.