Din caietul dirigintelui

nastaca elena

foto – facebook.com/nastaca.elena

Atunci şi acum. Prin 2003, cu noua clasă – Elena, Ciprian, Florentina, Claudia, Cosmin, Sabina, Igor, Cerceluş. Interni, navetişti şi favoriţii sorţii, orăşenii. Elena vine cu bicicleta de la Râşca. Pe vreme bună sau rea, călită în ploaie şi vânt, ajunge prima, parchează sub nucul ocrotitor şi-şi întâmpină cu zâmbet colegii. Prezentă la excursia de pe Rarău, activă în contemplarea şi explicarea celor şapte minuni ale lumii antice la ora deschisă de dirigenţie.

Oare de pe atunci a încolţit în ea gândul de a călători? Da, familia ei venise acasă la tata, rădăcinile materne fiind în ţinutul moţilor. Fraţi mulţi şi uniţi care s-au sprijinit unul pe altul. Sora mai mare i-a „adoptat” pe rând la Timişoara. Şi pe Elena, şi pe Maria, şi pe Angela, şi pe Ciprian.

Elena, ca şi ceilalţi, a revenit în ani, bucurându-ne cu realizările profesionale. Cu studii de marcheting şi calculatoare, bine ancorată în viaţă, a peregrinat pe drumuri europene, încolţindu-i îndrăzneţul gând al străbaterii mapamondului. Şi-a stabilit itinerariul şi spre sfârşitul lui 2014 a început călătoria peste mări şi ţări, cu siguranţă, nu ultima.

A străbătut continente poposind în Marele Canion, dar şi la Las Vegas sau Los Angeles, pe acoperişurile din New York şi de la Pentagon, în Mexic, Argentina sau Brazilia, la Honolulu şi în Hawaii, făcându-şi pretutindeni prieteni. Pe face book o încuraja pe mama îngrijorată: Nu sunt singură, mamă. Sunt cu lumea întreagă. Sunt cu prietenii mei de pretutindeni. Pe plaja nemărginită din Hawaii a simţit că toţi ai ei sunt cu ea şi a scris emoţionată şi mândră numele NĂSTACĂ pe întinderea de nisip, semnătura exploratorilor familiei sale pe care-i purta în adâncimile sufletului şi care-o însoţeau pretutindeni. Dezinhibată, luptătoare, cool, totdeauna cu steagul românesc drept simbol al identităţii sale, a urcat pe Marele Zid, şi-a mângâiat privirile pe imensele terase de orez, a călătorit 21 de ore în tren spre Beijing cu mască, îngrijorată pentru sănătatea Pământului, a învăţat medicină chinezească şi a făcut voluntariat, a admirat templele, şi-a făcut prieteni, îmbogăţindu-şi experienţa de viaţă. La Nara, în Laos, apoi în Tailanda şi-a folosit preţios timpul. A făcut zece săptămâni curs intensiv de masaj terapeutic Thai, a învăţat să prepare „mingi” fierbinţi din plante medicinale orientale pentru a vindeca tensiunea musculară, a făcut masaj caritabil şi s-a convins că are mâini magice de terapist. Intuiesc faptul că va populariza şi va aplica şi la noi cele învăţate. A primit lecţii de viaţă, a practicat boxul, a fost captivată de surfing, a făcut sarmale şi ouă roşii de Paşti în casele unor prieteni.

În Japonia, La Kyoto, Tokyo sau Kobe, pe muntele Fuji, înfăşurată tot în steagul românesc, a dormit la 3250 m înălţime. Jurnalul consemnează CouchSurfing, costuri, locaţii în hostel, hotel, restaurante, pieţe, noutăţi gastronomice, voluntariat în spitale, azile, şcoli, munca de ospătăriţă. Absoarbe ca un burete tot ce o interesează, comunică, stă de vorbă, câştigă noi prieteni, îşi scrie jurnalul, face fotografii, acumulează şi asimilează lecţia vieţii. Pragmatic, şi-a pregătit devenirea în spiritul transeuropean al multiculturalismului.

La sfârşit de octombrie 2015 s-a întors  mai bogată şi mai înţeleaptă. Spectacolul lumii face parte din şcoala vieţii ca şi în cazul Paulei Veselovschi, o altă gănistă din aceeaşi familie de spirite, absolventă în 2001 şi care, instinctiv, poate i-a transmis darul şi dorul călătoriilor în lume. În dialog cu sine şi cu ceilalţi, Elena a străbătut o suită de trasee pe care le-a raportat la România Frumoasă,la Timişoara şi alte locaţii dovedind că imposibilul este posibil. Şi când te gândeşti că unii trăiesc gratis iar alţii degeaba!

Elena s-a mişcat dezinvolt justificându-şi existenţa şi rezistenţa. Cetăţean al lumii, având cultura dialogului, fin companion, având carisma fără de care nu-i uşor să răzbaţi, a dus în lume mesajul frumuseţilor româneşti. Ambasadoarea noastră a făcut primul popas după întoarcere la Râşca pentru a-şi îmbrăţişa mama şi sora mezină. A revenit şi-n curtea unde-şi parca bicicleta. Mi-a împărtăşit bucuria de a fi mai bogată în experienţa de viaţă. M-a îmbogăţit şi pe mine reamintindu-mi de pregătirea orei cu cele şapte minuni ale lumii. Dar şi de minunea pe care a trăit-o. Cred că de atunci a pornit gândul călătoriilor sale.

Din punctul zero al inimii dintr-o zi a şcolarităţii la Colegiul „Nicu Gane”.

        Sorin Gafencu

Anunțuri