La vernisaj (pamflet)

Cum ai ajuns la vernisaj

Intri în lumea de miraj

A umbrelor, luminilor

Nuanțelor, culorilor…

Un vernisaj e de bonton

Sosesc domni gravi, cu papion

Cu-n ochi sever, privesc picturi

Cu celălalt, admiră nuri

Care se fâțâie, nervos

Pe sub veșmântul vaporos

Al damelor , ca niște flori

(Parfumul lor naște fiori…)

Și mai sosesc critici vestiți

Cu plete lungi, cu favoriți

Cu barbișon „a` la Paris”

Vânează neaoșă, o Miss

Suplă, cu forme potrivite

Și mai ales, care promite

Ușor să cadă-n ambuscadă

Cu un final de escapadă

Cel ce expune, e timid…

Acum, îi pare insipid

Ce a pictat- are valoare?

Și mai ales, va vinde oare

Ceva, să iasă „la vopsea”?

Măcar să pună pe-o măsea!

Conciliant, pare dispus

Să pună o frunză în plus

Că merge-fiind peisaj

Transmite același mesaj

Portretul mai cere un ochi?

Poate, n-o fi „luat la ochi”…

În fine, pictura abstractă

Oricum o pui stă agățată,

Neavând cap și nici picioare

E un cocktail de culoare!

Iar publicul, ce să mai zic?

Deși a înțeles…(un pic)

Spășit, ascultă la muzeu

Al criticilor expozeu

Vorbind despre „la belle epoque”

S-a prins pe loc: labele poc!

Succesul fiind colosal

Stomacurile fac scandal

Că unele nări tremurânde

Au prins mirosul de merinde

Din camera alăturată

Și vor acum s-o facă lată

În pace și prietenie

Se sug pahare de tărie

Se schimbă telefoane-adrese

Se-admiră decolteuri, fese,

Perechi ad-hoc dispar în ceață

Să-și guste porția de viață

Iar masa, ah! ce tristă soartă

E la final „natură moartă”…

La vernisaj, rămâi tablou

Și parc-ai vrea să vii din nou!

(Mihai Horga)

Anunțuri