Alegeri Europarlamentare 2014

PSD si TSD Falticeni s-au mobilizat pentru alegerile europarlamentare

psd_falticeni_europarlamentare_2014_1
Peste 50 de membri ai PSD Fălticeni și-au dat întâlnire la sediul partidului pentru a demara o amplă acțiune pe final de campanie electorală. Persoane aflate la vârful organizației municipale, printre care primarul Cătălin Coman și vicepreședintele Alexandru Rădulescu au participat în după-amiaza zilei de ieri pentru a sprijini candidatul partidului la Parlamentul European, doctorul sucevean Tiberius Brădățan. Acesta candidează pentru prima oară pentru un loc în cadrul instituției legislative.

El a fost însoțit de Cătălin Nechifor, președintele CJ Suceava, și senatorul Ovidiu Donțu.

Cei mai numeroși s-au dovedit a fi tinerii și tinerele pesediste, care s-au declarat ”Mândri că suntem români”, sloganul de campanie al PSD.

Echipele PSD și TSD au făcut un tur de forță, străbătând câteva din cartierele și arterele principale ale orașului.

Alături de colegii de partid, șeful executivului local, Cătălin Coman, și în același timp vicepreședinte al PSD Fălticeni, a lansat îndemnul de a-și exercita dreptul democratic, de a vota pe 25 mai.

El a reamintit fălticenenilor de proiectele realizate în municipiu de USL, în actualul mandat de primar, angajamentele făcute pentru finalizarea noului spital, a modernizării și extinderii rețelei de apă și canalizare, construcției de blocuri ANL, cât și necesitatea atragerii de fonduri europene pentru derularea proiectelor importante la nivel municipal pentru viitorul apropiat.