Atitudini

Dezbatere despre lumea virtuala – societatea informationala are nevoie de eticieni

Workshop despre etica virtuala

În data de 25 aprilie 2014 a avut loc sub egida parteneriatului media cu Cronica de Fălticeni, la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, un workshop internaţional despre etică virtuală, piraterie informatică şi singularitate.

Manifestarea s-a aflat sub sub patronajul unor centre de cercetare naţionale şi internaţionale: Grupul de Reading Limitele Cunoaşterii; IBNKhaldun Center For Research & Studies Amman- Jordan; Societatea Română de Filosofie, Inginerie şi Tehnoetică, Suceava – Romania; Centrul de Cercetare în Istoriografie Filosofică şi Filosofia Imaginarului, Universitatea de Vest, Timişoara.

În secolul al XVIII-lea se vorbea de societate industrială, spre sfârşitul secolului XX s-a ajuns la societatea postindustrială, iar acum la începutul secolului al XXI-lea omenirea se confruntă cu societatea informatizată. În aceste condiţii, singularitatea se întreabă dacă omul va fi depăşit sau nu vreodată de computer. Apar lumi virtuale adică universuri posibile în care este nevoie de etică. În acest context, este nevoie acută de viitorologi care să facă previziuni dar şi de criminologi care să combată furtul de tehnologie informatică.

 

Participanţii la dezbateri au evidenţiat că lumea actuală este ancorată în societatea informaţională, că viitorologii îşi pun întrebarea dacă omul va fi sau nu depăşit de computer şi au aratat că în această societate informaţională este o nevoie acută de eticieni.

Prezenţi în sală la dezbateri au fost: Dr. Maria Sinaci, Drd. Ştefan Grosu, Dr. Adriana Macsut, jurnalistul Liviu Vănău. Pe skype au intrat: Monseniorul Prof. Univ. Dr. Vladimir Petrecă din Iaşi; Prof. Univ. Dr. Kuruvilla Pandikattu Joseph de la Pontifical Institute for Philosophy and Religion, Pune, India; Prof. Univ. Dr. Viorel Guliciuc şi Lector Univ. Dr. Marius Cucu de la Universitatea din Suceava; Prof. Univ. Dr. Diab Al Badayneh de la Qatar University; cercetătorul Carlos Eduardo Montano de la Centro de Estudios Genealógicos, para la investigación de la cultura en México América Latina, A. C; Lector Dr. Dana Stănciulescu, Universitatea Spiru Haret, filiala Craiova; Drd. Ana-Maria Gajdo de la Dipartimento di Scienze Politiche, Corso Storia dell’Europa, Sapienza Universita di Roma;Jurnalistul Dorina Matiş şi psihologul Claudia Togănel din Târgu Mureş.

 

Andrei A.