Comunitate

Gospodaria unui falticenean in flacari dupa ce a dat foc unor resturi vegetale

arderi_necontrolate

Din cele 11 incendii înregistrate în cursul zilei de sâmbătă la dispeceratul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, șapte au avut cauze legate de folosirea focului deschis pentru curățenia de primăvară sau igienizarea terenurilor.

În urma acestora au ars aproximativ patru hectare și jumătate de vegetație uscată, dar și un adăpost de animale și circa o tonă de furaje, într-o gospodărie din municipiul Fălticeni al cărei proprietar a dat foc resturilor vegetale fără să respecte normele de prevenire a incendiilor.

Din cauza vântului, flăcările s-au propagat cu rapiditate și doar intervenția militarilor de la Detașamentul de pompieri Fălticeni a salvat casa de locuit și restul anexelor gospodărești.

Andrei A.