Sănătate

Mandatul managerului Mircea Lupu a fost prelungit cu o luna

mircea lupu

Economistul Mircea Lupu rămâne pe poziții. Chiar dacă perioada din contractul său de manageriat s-a încheiat ieri, Primăria a decis ca până la organizarea unui concurs, pentru postul de manager al Spitalului Municipal Fălticeni, pe funcție să rămână în continuare Mircea Lupu. Mandatul său a fost prelungit, deocamdată, doar cu o lună de zile.

Un nou concurs ar putea fi organizat în luna octombrie, data la care se va desfășura acesta urmând să fie stabilită de Consiliul Adminstrativ al Spitalului.

”Astăzi am avut o discuție cu domnul Primar Coman în care am fost informat că mi-a fost prelungit contractul de management, deciza de prelungire fiind semnată de domnia sa. Până la organizarea unui nou concurs mandatul meu se prelungește cu o lună de zile”, a declarat Mircea Lupu pentru Cronica de Fălticeni.

Conform legii, contractul poate fi prelungit în două rânduri pe perioade de câte trei luni fiecare. ”Nu am nimic să reproșez, legea se respectă”, spune Lupu care a devenit managerul Spitalului Municipal Fălticeni la 1 iulie 2010. Ultima zi din primul mandat a fost 30 septembrie 2013. În cele 39 de luni de mandat, fostul și actualul manager afirmă că a reușit să redreseze situația financiară a unei instituțiii plină de datorii, cu deficit de cadre și fără prea multe perspective de îmbunătățire.

Lupu a explicată că mandatul său a fost unul greu și prin prisma faptului că a preluat Spitalul Muncipal Fălticeni într-un moment când investiție la noua clădire era sistată.

”Am preluat spitalul cu datorii, personal insuficient, cu o situație a clădirilor neconformă cu cerințele unui spital și secții unde plăteam chirii destul de mari”, mai amintește Mircea Lupu. ”La vremea aceia investițiile la noul spital stagnaseră. Datoriile era mari și atârnau greu pe umerii noștri, dar am reușit să o scoatem la capăt.”

Datoriile spitalului la jumătatea anului 2010 erau de peste 4 miliarde de lei vechi iar cu ajutorul unei noi echipe manageriale, în care au fost cooptați doctorul Dorin Vâlceanu și directorul economic Lia Munteanu, managerul Mircea Lupu susține că și-a propus și au ajuns pe linia de plutire.

Aceasta mai susține că la momentul actual în conturile Spitalului Municipal Fălticeni sunt peste 350.000 lei care au o destinație precisă: achizițiile de aparatură medicală.

R. Hodl

Categorii:Sănătate