Comunitate

Prima zi caniculara la Falticeni: termometrele au indicat 35°C

canicula

Deşi mai este doar o săptămână până când luna lui cuptor îşi va intra în drepturi, „oficial” de astăzi a început sezonul zilelor fierbinţi. În jurul amiezii, mercurul din termometre a indicat 35 de grade Celsius. Prima zi de caniculă la Fălticeni ne-a reamintit că vara nu este chiar atât de îndrăgită atunci când temperatura atmosferică devine înăbuşitoare.

Soarele dogoritor a făcut ca indicele de confort termic să fie foarte aproape de pragul critic. Zonele cu copaci şi verdeaţă au devenit locul de refugiu la umbră, pentru locatari sau trecători.

Căldura de afară s-a domolit abia după ora 16 când norii şi-au făcut simţită prezenţa, „ameninţând” cu tunete şi ploaie.

Deocamdată în municipiu nu au fost instalate puncte de asistenţă pe timp de caniculă, acestea urmând să fie activate, conform procedurilor în vigoare, când se anunţă cod portocaliu, iar autorităţile locale primesc recomandările necesare din partea DSP (Direcţia de Sănătate Publică) şi ISU (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă).

Medicii recomandă ca în zilele cu temperaturi tropicale consumul de apă să fie de 2 litri pe zi. Alimentaţia trebuie să includă cât mai multe fructe si legume proaspete (pepene galben şi roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.

Nu trebuie consumat alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.

De asemenea este recomandată evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Potrivit recomadărilor oferite de medici, în perioadele caniculare trebuie evitată expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 17.

(Andrei Apostol)

sursa foto: google.com

Categorii:Comunitate

Etichetat ca:, ,