Învăţământ

Săptămâna educaţiei globale în şcolile fălticenene

Până pe 20 noiembrie, în peste 50 de şcoli din judeţul Suceava se desfăşoară, acţiuni şi proiecte a căror tematică include diversitatea, interdependenţa şi dezvoltarea durabilă la nivel local, cât şi la nivel global, în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a manifestării „Săptămâna educaţiei globale”.
Prin programul facilitat de Centrul Nord-Sud al Consiliului Europei, care are ca temă “Atitudine pentru lumea noastră”, în şcolile sucevene se vor desfăşura activităţi care se referă la proiecte parteneriale încheiate cu instituţii guvernamentale şi nonguvernamentale naţionale, internaţionale, administraţii locale şi mass-media, seminarii, simpozioane, dezbateri, prezentări de materiale promoţionale, filme de scurt metraj etc.; activităţi de educaţie nonformală care promovează metodele interactive, work-shopuri, teatru forum, arte vizuale, fotografie ş.a..
Printre şcolile care participă la acest proiect se numără Colegiul Naţional ”Nicu Gane” Fălticeni cu o expoziţie de desene-fotografii, Colegiul Agricol Fălticeni cu proiectul “Paşi spre o lume mai bună!” şi „Marşul cetăţenilor”, o acţiune de identificare, popularizare şi combatere a atitudinii negative a locuitorilor municipiului Fălticeni, Şcoala Nr. 3 Rădăuţi care participă cu proiectul „Împreună”, Şcoala cu Clasele I-VIII Drăguşeni cu proiectul „Pace. Participare. Democraţie”.
Calendarul programului internaţional Global Education Week (GEW) va continua în perioada noiembrie 2011 – aprilie 2012, timp în care se pot desfăşura proiecte, acţiuni, campanii, simpozioane, seminare pe tema “Atitudine pentru lumea noastră”. Pe 5 aprilie 2012, în săptămâna „Şcoala altfel”, se va desfăşura etapa finală a GEW, care va însemna evaluarea naţională a portofoliilor proiectelor.(SB)