Comunitate

Deţinător ilegal de armă neletală, depistat de poliţişti

Joi, 10 noiembrie, poliţiştii serviciului arme, explozivi, substanţe periculoase, împreună cu un poliţist de la Secţia de Politie Rurală Preuteşti, au identificat un bărbat de 30 ani, din localitatea Dolheşti, care deţinea ilegal o armă neletală supusă regimului autorizării (armă cu aer comprimat) de producţie China, de calibru 4,5 mm, având ataşată o lunetă fixată prin sistem de prindere original.
Din primele cercetări a rezultat că arma în cauză a fost procurată de suspect în urmă cu aproximativ 2 luni de zile de la o persoană necunoscută pentru suma de 100 euro şi a păstrat-o la domiciliu, motivând că nu cunoştea faptul că aceasta este supusă regimului autorizării.
În cauză s-a dispus ridicarea armei cu caracteristicile menţionate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere fără drept de armă neletală supusă regimului autorizării”.