Comunitate

Vizita de documentare a delegaţiei carabinerilor s-a încheiat

Delegaţia sosită la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni a avut prilejul să cunoască pe timpul vizitei de documentare desfăşurate în perioada 6-9 octombrie a.c., aspecte din formarea iniţială a subofiţerilor jandarmi, precum şi din organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.
În acest sens, vineri, 7 octombrie a.c., cei 11 carabinieri din Unitatea Militară 1003 Bălţi din Departamentul Trupelor de Carabinieri al Republicii Moldova au vizionat diverse materiale pe linia formării şi executării misiunilor de către jandarmi, precum şi un exerciţiu demonstrativ prezentat de către elevii şcolii.
Meciul amical disputat în Sala de sport “Gabriel Udişteanu” Fălticeni s-a încheiat cu victoria echipei gazde. Cadre şi elevi jandarmi şi-au luat revanşa de această dată, însă cupa a fost oferită carabinierilor, respectând spiritul fair-play al competiţiei precedente, când echipa fălticeneană a primit cupa, deşi nu a ieşit învingătoare.
Sâmbătă, delegaţia de carabinieri şi cadre ale şcolii militare au vizitat spaţiile Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava şi au fost spectatorii unor exerciţii demonstrative desfăşurate în Poligonul Mihoveni.
În continuare, programul a cuprins vizita la Complexul Muzeal Bucovina şi la mănăstirile Putna, Voroneţ şi Râşca.
Purtător de cuvânt
Cpt. Irina Airinei

Galerie foto: