Sport

Foresta Fălticeni – C.S.M. Suceava ’80-’90, întâlnirea celor mai bune generaţii din fotbalul sucevean


Peste 500 de iubitori ai fotbalului au ajuns duminică în tribunele stadionului Nada Florilor, pentru a vedea un meci între fostele glorii ale Fălticeniului şi Sucevei din anii 1980-2000, partidă organizată în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele municipiului Fălticeni.
Chiar dacă nu mai sunt la prima tinereţe fotbaliştii celor două echipe au fost trataţi cu aplauze de către publicul fălticenean dornic de fotbal. Meciul s-a încheiat cu un scor de egalitate 4 – 4 printre marcatorii golurilor fiind Siminiceanu, Pleşescu, Ailenei, Vasiliu – pentru Foresta şi Caşuba – 3 goluri şi Guriţă pentru Suceava. Scorul final are mai puţină relevanţă, important este că a fost posibilă o reîntâlnire după mulţi ani cu fostele glorii ale forbalului local.
Foresta Fălticeni, echipă antrenată de Corneliu Anton şi Constantin Jamaischi a început partida în următoarea formulă: Dan Andrei, Corneliu Ioniţă, Gabriel Buzdea, Tudor Varvara, Alexandru Sandu, Vasilică Alexandru, Ene Dumitru, Vasile Pleşescu şi Ilie Ionel, Costel Siminiceanu, Daniel Mihailă. Pe parcursul celor 90 de minute au mai intrat: Costică Lozniceru, Gagiu Vasilică, Gică Lacatuş, Sandu Todică, Negrea, Vamanu, Dascălu, Pavel Dumitru, Mingiuc Lucian, iar din garda tânără Lupu, Andrei Ailenei, Geo Stanca şi Cătălin Vasiliu. Gazdele au primit sprijin şi din partea fostului campion european de box Vasile Nistor.
La CSM Suceava, echipă pregătită de Gavrilă Stelică, au evoluat: Botezatu Dumitru, Logofătu, Bosânceanu, Găluşcă, Cristescu, Florea, Armeanca, Grosu, David, Caşuba, Păiuş, Guriţă, Ţurcanu, Ţîşcă, Negrea, Duman, Gherasim.
Meciul a fost arbitrat de Sebastian Gheorghe, Vasile Paduraru, Gheorghe Ignatescu şi Alexandru Parasca, fiind supervizat de Aurel Daicu şi Bogdan Agafiţei.
La organizarea partidei au contribuit Primăria Fălticeni, Alexandru Vasilică – preşedintele CS Boroaia şi prof. Dan Dăscălescu.