Administratie

Joi, 29 octombrie, ora 17 – Şedinţa Ordinară a Consiliului Local Fălticeni

Proiectul ordinii de zi:
1. Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, conform prevederilor H.G. nr. 956/2009.
2. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2009.
3. Proiect de hotărâre privind modificarea prevederilor art. 3 din HCL nr. 42/10.07.2009 pentru aprobarea depozitării, pe perioadă determinată, a deşeurilor menajere ale unor unităţi administrativ – teritoriale din judeţul Suceava, la depozitul Antileşti – Fălticeni.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism „PUZ – Plan Urbanistic Zonal şi Regulamentul Local de Urbanism aferent pentru Staţia de transfer deşeuri” din Municipiul Fălticeni, jud. Suceava.
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului şi a structurii personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ din Municipiul Fălticeni.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării unor locuinţe către titularii constractelor de închiriere, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/1992 şi ale Legii nr. 112/1996.
7. Adresa nr. 250/MA/13.10.2009 transmisă de Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava.
8. Informare privind activitatea desfăşurată în perioada trim. III, respectiv 01.07.2009 – 30.09.2009 de către agenţii comunitari din cadrul Poliţiei Comunitare.

Consultaţi materialele şedinţei AICI

1 răspuns »

  1. Pensionări în masă la Poliţie şi Pompieri :

    2009 se dovedeşte a fi anul marilor schimbări în mai multe structuri locale ale Ministerului de Interne, oameni cu mare influenţă în ultimii ani, cu funcţii importante în cadrul structurilor de poliţie sau de pompieri, pensionîndu-se, unii cu destul de mulţi ani înainte de vîrsta maximă pînă la care ar fi putut rămîne în sistem, scrie Monitorul de Suceava.

    Ultimul pe listă este comisarul şef Romeo Butnariu, şeful din ultimii ani al Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava. În ultima perioadă acesta s-a aflat mai mult în concedii, de odihnă sau medical, existînd multe contestări împotriva acestuia din interiorul structurii de poliţie.

    De altfel, mulţi dintre poliţiştii de la rutieră ştiu că acesta este încă în concediu, însă, după cum a precizat inspectorul principal Alin Botezatu, de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, comisarul şef este deja ieşit oficial la pensie, printr-o decizie emisă la finele lunii trecute.

    Funcţia de şef al Serviciului Rutier este deţinută momentan de comisarul şef Laurenţiu Hermeniuc, însă urmează a se stabili un concurs pentru ocuparea acestui post.

    Lista oamenilor legii cu funcţii importante în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, pensionaţi în acest an, cuprinde numeroase nume: comisarul şef Corneliu Jureschi, fostul şef al Poliţiei municipiului Suceava, comisarul şef Mircea Smoleac, adjunct al şefului IPJ Suceava, comisarul şef Tatiana Buznea, care a fost şefă a serviciului cadre, comisarul şef Dumitru Crăciun, şef serviciu financiar-contabilitate, comisarul şef Vasile Niga, adjunct la Serviciul de Investigaţii Criminale, asta dacă îi amintim doar pe cei de la cel mai înalt nivel al structurilor de conducere.

    De asemenea, tot în acest an, comisarii şefi Nicolaie Dominciuc şi Andrei Pohoaţă, şeful şi adjunctul de la Direcţia Generală Anticorupţie, Biroul Teritorial Suceava, şi-au încheiat şi ei carierele în poliţie.

    Pensionări pe bandă rulantă la ISU Suceava

    Şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, anul 2009 a însemnat plecarea la pensie a tuturor şefilor. Mai întîi colonelul Lucel Lulciuc, inspectorul şef al ISU Suceava şi primul adjunct al său, colonelul Mircea Gospodaru, au ieşit la pensie, în prima parte a anului. La conducere a urmat, cu titlu interimar, colonelul Costică Ungureanu, care, recent, s-a pensionat şi el. Un alt şef care a ieşit la pensie este colonelul Romeo Olariu, care conducea serviciul de Prevenire şi Stingere a Incendiilor.

    (articol aparut in ziarul „Evenimentul Zilei”, editorial Moldova)

    Apreciază