Sport

Liga a IV a (seniori): Avântul Frasin – C.N. „Nicu Gane” 1-2 (0-1)

În Liga a IVa, Colegiul Naţional „Nicu Gane”, o echipă a cărei singură bogăţie este doar dorinţa de afirmare, a reuşit să obţină duminică a cincea victorie în campionat, acumulând 15 puncte cu care ocupă o onorantă potiţie 7 în clasamentul neoficial al seriei judeţene. Fălticenenii au început meciul cu patru juniori ca titulari. „Am avut parte de un teren bun, care ne-a permis să alergăm. Din păcate, am jucat în zece chiar din minutul doi când, eu am luat două cartonaşe galbene şi roşu pentru că am îndrăznit să cer explicaţii arbitrului pentru o fază de joc. Poate cineva a vrut să ne taie jocul de la început…nu comentez mai mult. Plecând de la această situaţie neplăcută, în care mi-am pus colegii, vreau să le mulţumesc pentru dăruirea cu care au jucat. De fapt evoluţia băieţilor noştri a fost aplaudată şi de spectatorii din Frasin şi spun că este un rezultat pe care îl meritam”, ne-a declarat prof. antr. Gabriel Matei.
Pentru Colegiul Naţional „Nicu Gane” urmează un meci foarte greu, duminica viitoare, cu Dorna Vatra Doreni, deocamdată principala contracandidată a Forestei Mălini. Orice pas al dornenilor, la Fălticeni, poate duce la detaşarea în clasament a mălinenilor!

Golurile fălticenenilor au fost înscrise de Onofrei (în prima repriză) şi Oprea (repriza a doua).
Nicu Gane: Artenie – Zancu (Gramus), Iftimie, Andronic, Brădăţanu (Bolohan), Ene (Enea), Bălău, Matei, Onofrei, Nitu, Oprea.

Rezultatele etapei:
Danalis Zvoriştea – Foresta Moldoviţa 1-0
Steaua Dumbrăveni – Bucovina Rădăuţi 1-0
Avîntul Frasin – C.N Nicu Gane Fălticeni 1-2
Dorna Vatra Dornei – Florconstruct Pătrăuţi 7-1
Unirea Boroaia – Viitorul Liteni 0-0
Releul Mihoveni – Foresta Mălini 0-3
Minerul Iacobeni – FC Marginea 2-1
F.C. Pojorâta – Viitorul Arbore 1-3

Clasamentul neomologat de AJF Suceava
1. Foresta Mălini 10 9 1 0 35-12 28p
2. Dorna Vatra Dornei 10 7 2 1 36-13 23
3. Cetatea II Arbore 10 6 3 1 33-8 21
4. Danalis Zvoriştea 10 6 2 2 23-12 20
5. Viitorul Liteni 10 5 4 1 16-8 19
6. Bucovina Rădăuţi 10 4 3 3 15-10 15
7. CN Nicu Gane Falticeni 10 5 0 5 15-17 15
8. Releul Mihoveni 10 5 0 5 17-24 15
9. Avântul Frasin 10 4 1 5 18-20 13
10. Foresta Moldoviţa 10 3 1 6 18-19 10
11. FC Marginea 10 2 3 5 14-21 9
12. FC Pojorâta 10 3 0 7 17-25 9
13. Minerul Iacobeni 10 3 0 7 10-33 9
14. Steaua Dumbrăveni 10 2 2 6 10-19 8
15. Florconstruct Pătrăuţi 10 1 3 6 15-35 6
16. Unirea Boroaia 10 1 3 6 13-26 6