Special

Holocaustul – o istorie de peste 60 de ani

La propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, Guvernul a declarat prin H.G. 436/2004 ziua de 9 octombrie – Ziua Holocaustului. Semnificaţia acestei zile este legată de începerea deportării evreilor din România în Transnistria, în anul 1942, ca parte a planului Germaniei naziste şi a statelor colaboratoare de persecutare şi anihilare a evreilor europeni. Şase milioane de evrei şi alte milioane de oameni – ţigani, slavi, disidenţi politici, homosexuali , prizonieri de război, bolnavi mintali şi infirmi – au pierit ucişi de nazişti între 1933 – 1945. Politica de ură rasială promovată de nazişti a avansat cu neobosită cruzime de la propaganda urii la asasinatul în masă, culminând cu exterminarea evreilor şi a culturii evreieşti din Europa. Holocaust este un fenomen unic prin amploarea brutalităţii sale, prin cruzimea sa fără scrupule şi prin caracterul rece, industrial al asasinatului în masă, care s-a practicat în această perioadă. Cu toate acestea, cauzele sale persistă până în ziua de azi. Ura rasială, crizele economice, tarele psihologice şi morale ale oamenilor, îngăduinţa sau complicitatea omului de rând faţă de prigonirea aproapelui său sunt încă răspândite în lume într-un chip rău prevestitor. Trebuie deci să avem curajul de a ne aduce aminte de Holocaust şi de a-l studia, oricât de mult ne-ar tulbura aceste studii şi amintiri. Căci este nevoie de oameni informaţi, cu o bună înţelegere a lucrurilor şi angajaţi moral pentru a împiedica o repetare a prigoanei. Prigonirea oamenilor în orice epocă şi în orice loc este intolerabilă. A acţiona împotriva ei este începutul speranţei. Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni păstrează între documentele sale o dovadă certă a contribuţiei unuia dintre marii artişti ai neamului în ajutorarea evreilor români în timpul prigoanei naziste. Grigore Vasiliu-Birlic este fălticeneanul care a salvat sute de evrei de lagărele naziste. Potrivit lui Alexandru Fischer, într-un material publicat în FACLA, octombrie 1966:

“Era în vara anului 1942. Curtea fostului Cămin studenţesc „Schuller” din Bucureşti, tranformat de regimul lui Antonescu în cerc de recrutare teritorial, era plină cu sute de evrei. Fuseseră chemaţi pentru a fi repartizaţi la munca obligatorie. Nimeni nu ştia ce se va întîmpla cu ei în următoarele două ore. În ochii tuturor, fără nici o excepţie, stăruiau întrebări chinuitoare… Printre zăbrelele gardului împrejmuitor priveau, cu tristeţe, părinţii, soţiile sau copiii celor aflaţi în curte. Abătuţi, dar prevăzători pentru eventualitatea că am fi fost trimişi în provincie, rudele aduseseră pachete, rucsacuri, gemantane sau lădiţe, cuprinzând câteva schimburi, un săpun, şi cîte ceva de mâncare… Lacrimi amare înecau privirile. Plâns tăcut, pe ici colo hohote, în batistele ce ascundeau feţele. Transpirase, prin bunăvoinţa unui caporal în termen, ‚că vreo 300 de oameni, trecuţi pe nişte tabele aflate spre semnare pe masa comandantului urmau să fie expediaţi, cu trenul, spre Călăraşi. De aici, convoiul urma să fie luat în primire de fiarele hitleriste, ă”, într-o direcţie necunoscută…Sumbră persepctivă… Într-un colţ, în curte, un grup nu prea numeros, înconjurat de foarte mulţi tineri, era ţinta privirilor. Din micul grup făceau parte actorii: N. Stroe, Al. Giovani, Willi Ronea, compozitorul Elly Roman, pictorul scenograf W. Siegfried şi alţii. La un moment dat, privirile tuturor fură atrase spre poarta prin care intraseră trei „civili”, salutaţi respectuos de sentinelă. Erau: C. Tănase, directorul teatrului „Cărăbuş”, Soare Z. Soare, prim regizor al teatrului Naţional din Bucureşti şi actorul Grigore Vasiliu-Birlic. Colonelul comandant al cercului, căruia îi fuseseră anunţaţi cei trei oaspeţi, i-a primit imediat în cabinetul său. Nimeni n-a ştiut niciodată ce s-a discutat în jumătatea de oră care a urmat… La ieşirea celor trei din biroul colonelului, sutele de oameni din curte i-au înconjurat, aşteptând să afle noutăţi. C. Tănase, ca cel mai vârstnic, s-a adresat tuturor:

De la 5.765 la 13 suflete – 300 ani de istorie a evreilor falticeneni

Conform statisticilor, în Fălticeniul anului 1805 erau 848 de evrei; în 1859 – 5.765; iar în 1899, erau 5.500; în 1930 – 4.046 suflete. Prin recensământul din 1941, s-a stabilit că populaţia evreiască a Fălticenilor a scăzut la 4.020 suflete, ca, în 1947 să fie 4.700 evrei, în 1950 – doar 3.000, în 1977 – 201 evrei. În recensămintele din 1992 – 52 evrei, în 2002 – 18 evrei iar în octombrie 2005 au mai rămas 13 suflete. Denumit vremelnic „Târgul Şomuzului”, Fălticeniul este atestat ca existând din 1780, „pe locul Şoldăneştilor, de pe moşia Stolnicului Ioniţă Başotă”. Hrisovul Domnesc al lui Constantin Moruzzi Voievod, confirmă că, aici, în acest orăşel din nordul Moldovei, au venit targoveţi „creştini, armeni, jidovi”. În 1780, exista o comunitate organizată, cu sinagoga şi aşezăminte rituale, însă aşezarea evreilor este atestată, aici, din 1722. O piatră funerară, datând din 1780, confirmă aşezarea timpurie a evreilor pe aceste meleaguri. În „Enciclopedia Română” se stipulează că aici, î’n 1846, existau o sinagogă, un spital israelit, care şi-a întrerupt activitatea în 1944, un azil de bătrâni şi o şcoală primară israelită. Date privind istoricul târgului sunt inscrise atât în monografia folcloristului şi istoricului Artur Gorovei (Fălticeni, 1938), cât şi în însemnările lui Nicolae Iorga; iar în 1852, avem date sumare datorate şi lui Wilhelm von Kotzebue, fost consul al Rusiei, care a trecut prin Fălticeni. „…Cea mai mare parte a mulţimii se compune din ţărani şi evrei…”
Date ample mai avem si in studiul lui M. Schwarzfeld, aparut in „Egalitatea” (1911). Israel Astruc – reprezentantul Organizatiei „Alliance Israélite Universelle”, intr-un raport din 1899, aprecia ca, in Falticeni, evreii traiau „intr-o saracie excesiva”. Cu timpul, insa (pana in 1942), datorita ocupatiilor din comert, mica industrie, pe taram social-cultural, situatia s-a imbunatatit. Despre activitatea comerciala a negustorilor evrei avea sa scrie si istoricul Itic Kara in articolul „Din istoria comertului moldovenesc intre 1829-1831”. Manascu Cotter sublinia ca „prin pozitia sa geografica, Falticenii era, in secolul al XIX-lea, si „centrul principal al comertului Moldovei cu Austria” si leagan, intr-un fel, al hasidismului. O pagina trista este inscrisa in istoria Falticenilor anilor 1940-1944. „La inceputul anului 1942, cea mai mare parte a evreilor din Falticeni, intre 16 si 60 de ani, a fost internata in lagarele de concentrare […], trimisa in detasamentele de munca obligatorie din Basarabia” (din vol. Pagini din trecutul evreilor: Falticeni).

13 Sinagogi construite incepand cu 1795

La Falticeni au existat 13 sinagogi. in amintirile lui D. Bolintineanu, cuprinse in vol. Calatorii in Moldova, aflam despre acele „procesii religioase pe strada…”. „Sinagoga Mare”, construită în 1795 (acum în funcţiune). Distrusă într-un incendiu, ea a fost reconstruită în 1854; „Leipziger” (1812); „Habad” (1852), una dintre vechile sinagogi; Sinagogi ale croitorilor (1862), ale cizmarilor (1872); „Hevra Beit Semi” ; „Strul Hakatan” (1888); „Meir Ioil Last” (1890); „Mahala” (1862); „Klaus” (1870);”Iuhr” (nu se cunoaste anul). Sinagoga „Strul Hakatan” a fost înălţată, ca un elogiu postum, în memoria Rabinului Strul, caruia i se spunea „cel mic”… Era un rabin mare. În memoria Rabinului Tverski, s-a ridicat, întru altă neuitare, „Sinagoga Rabinului”. Oisie Falic – autorul volumelor Seilot ve Tsuvot (Response), Nehorah Deoraita (Lumina Legii) – avea propriul sau Beit Hamidras… Fiul sau a fost Gaonul Avraham Leib Rosen. Nepotul… Moses Rosen.

Cateva nume de presedinti ai comunităţii

MARTIN BALUS (av. Martin Bercovici) – s-a stabilit la Falticeni in 1929. Chemat in Bucuresti, in 1963, a facut parte din conducerea F.C.E.R. A decedat in 1975. EMIL SCHECHTER – a urmat Liceul „Nicu Gane” din Falticeni si Facultatea de Drept din Iasi. A fost avocat la Falticeni si, un timp, presedintele comunitatii. Din 1944, a fost presedinte al Comunitatii din Dorohoi, apoi la Bucuresti, secretar general al F.C.E.R. Integrat in treburile comunitatilor din tara, s-a identificat cu problemele lor comunitare; i-a cunoscut pe cei umili, rezolvandu-le problemele. Moses Rosen l-a cunoscut la Falticeni, orasul copilariei si adolescentei sale, pe cand se afla pe bancile Scolii primare Israelito-Romane. Av. Haim Grünberg – MARMOR „un bun evreu, un avocat si un magistrat deosebit”.

Primele scoli evreiesti si profesorii lor de elita

În 1866 s-a înfiinţat o şcoală publică de băieţi, condusă de ebraistul S. Rabener, unul dintre traducătorii poeziei româneşti. Alte două şcoli elementare, subvenţionate de o organizaţie filantropică, inaugurate inainte de 1866, dar inchise temporar, şi-au reluat cursurile în 1874. În 1899 – se deschide o şcoală de fete, cu 168 de eleve. Jewish Colonisation Association (J.C.A.) a atribuit ajutoare materiale şcolilor din Fălticeni. Antreprenorul Isidor Last lupta pentru construirea unui local donând o sumă de bani pentru fondarea unei şcoli de ucenici. A. G. Davidescu execută, în 1903, proiectul unei şcoli moderne „pe un teren cumpărat de comerciantul Max Goldenthal…” (Liviu Rotman, Scoala israelito-romana. 1851-1914). Printre profesorii excepţionali, pe care prof. David Riemer i-a numit „de elită”, semnalăm: M. Sufrin, Braunstein Berthold, Albert Spaier, David Moscovici şi Iohanan Iacubov, Alter Dorf, Israel Rosenbach s.a.

A existat cercuri, asociaţii, societăţi culturale şi o bibliotecă celebră

Este vorba de Cercul studenţilor evrei din Fălticeni care organiza conferinţe, Cercul Cultural „Eugen Relgis”, înfiinţat de Iacob Bacalu, Cercul Cultural „Cugetarea”, condus de Fischel Haimovici. Este interesant de amintit că una dintre şedinte a fost prezidată de folcloristul Artur Gorovei. Societatea „Înfrăţirea” a fost înfiinţată în anul 1928, condusă de Lazăr Peltz. Asociaţia Culturală a Femeilor Evreice (A.C.F.E.) organiza acţiuni culturale şi de strângere a donaţiilor. Timp de cinci ani (1935-1940), una dintre cele mai importante bilblioteci a fost Biblioteca „Shalom Alehem”.

Tipografii, ziare, publicaţii sioniste

Tipografia „A. Goldner” (1876), Tipografia „M. Saidman” (1879) – „denumita «Junimea», a desfăşurat o activitate mai intensă ca a tipografiei lui A. Goldner” (Manes Leib). Aici au văzut lumina tiparului: „Revista populară” a lui Eugen Teodorini şi Artur Gorovei, „Răvaşul poporului” editat de Mihail Sadoveanu şi Artur Gorovei şi „Şezătoarea” (1892-1915), revistă „pentru literatură şi tradiţie populară”, care a apărut succesiv în tipografiile „Saidman”, „Goldner” şi „Bendit” . Tipografia „Gutemberg”, înfiinţată de Iosif Bendit în 1906, Tipografia „Cultura”, condusă de Copel Schwartz. În 1881apare ziarul „Armonia”, organ chowewe-sionist. În 1882 – „Stindardul”, în paginile periodicului este impulsionată activitatea de emigrare a tineretului. Primele numere din „Gazeta de Fălticeni”, „Voinţa Sucevei”, „Curentul fălticenean”, s-au datorat lui Leon Negru. În 1897 apare „Drepturile”, gazetă locală cu tematică politică. Iancu Sin Leizer a fost un remarcabil legător de cărţi, cu o vastă cultură iudaică şi laica şi, în acelaşi timp, un tipograf care a construit „un teasc de lemn… cea dintâi maşină din noua tipografie a lui Saidman” (Leib Manes).

Mainile de aur ale unor meseriaşi care au fost cândva

Să ne amintim de marii croitori evrei ai Fălticenilor. De căldărarii, chitarii, cojocarii evrei care au făcut epocă. Zeci şi zeci de meseriaşi, dacă nu sute, mii. Au construit şi săli de spectacole : Adolf Bayer şi Moise Herman. Au păstrat legături strânse cu marii meseriaşi şi neguţători, cu confraţii lor întru „brăţari de aur” din Moldova, Muntenia, Transilvania…

Fapte de viaţă, fapte de istorie

Unirea Principatelor a fost sarbatorită în principalele temple şi sinagogi, unde s-au oficiat Te Deum-uri solemne, s-au organizat festivităţi în şcolile comunităţilor şi societăţilor evreieşti. În Fălticeni, după solemnitatea oficială a defilat societatea rezerviştilor evrei, în frunte cu dr. Weisselberg şi rezervistul Refull Aurelovici. La Sinagoga Mare din Fălticeni a vorbit dl Iechil Saraga, consilier comunal, arătand dragostea cu care evreii iau parte la aceasta sărbatoare când sunt dezrobiti.
Au fost folosite documente aflate în arhiva Galeriei Oamenilor de Seamă Fălticeni
si infomaţii publicate de site-ul http://www.romanianjewish.org